Cautare

17139 de rezultate pentru "dhl baia mare" (2.96 secunde)
sunt niste masuri de austeritate Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat vineri, intr-o conferinta de presa, la Baia Mare, ca actuala guvernare ia decizii care sunt in defavoarea cetateanului, dar si a statului.
Sa mergi in prima vizita in China, sa mergi pentru relatii economice dar sa nu ai acolo un ambasador, care sa preia mesajele si sa urmareasca proiectele, mi se pare incalificabil", a declarat Adrian Nastase, vineri, la Baia Mare.
"Avem suficiente resurse umane pentru a candida pe liste proprii la locale" Presedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Baia Mare, ca este increzator in partenerii politici din USL, reiterand insa decizia de a merge pe liste separate la localele de anul viitor, cu exceptia oraselor resedinta de judet.
In declaratia sa exploziva, deputatul l-a acuzat pe presedinte ca, in calitatea sa de fost membru al Guvernului Romaniei, "care si-a asumat coordonarea si implementarea programelor PSAL I si PSAL II, in numele dezideratului unei "economii de piata eficiente", este in buna parte responsabil de deciziile privind abandonarea prelucrarii minereului de cupru la Zlatna si Baia Mare, respectiv producerea cuprului pur, in concentratie de peste 99%.
Potrivit lui Stan, Basescu ar fi luat deciziile privind abandonarea prelucrarii minereului de cupru la Zlatna si Baia Mare, respectiv producerea cuprului pur, in concentratie de peste 99%.
Cifrele obtinute in unele colegii electorale (sectorul 1, sectorul 4, Oradea, Baia Mare, Bacau) ne indica procente care provin din sisteme electorale post-dictatoriale latino-americane.
- judetul Botosani - comuna Vlasinesti - judetul Brasov - orasul Rasnov - judetul Braila - comuna Viziru - judetul Caras-Severin - comuna Lapusnicu Mare - judetul Calarasi - orasul Lehliu Gara si comuna Unirea - judetul Constanta - comuna Nicolae Balcescu - judetul Dolj -municipiul Craiova si comuna Isalnita - judetul Gorj - municipiul Targu Jiu si comuna Dragutesti - judetul Harghita - comuna Siculeni - judetul Hunedoara - municipiul Lupeni si comuna Salasu de Sus - judetul Ialomita - orasul Amara, orasul Fierbinti Targ si orasul Tandarei - judetul Iasi - comuna Sipote - judetul Ilfov - comuna Jilava - judetul Maramures - orasul Ulmeni si orasul Baia Sprie - judetul Mehedinti - comuna Simian si comuna Godeanu - judetul Neamt - municipiul Roman, comuna Pipirig si comuna Baltatesti - judetul Olt - comuna Osica de Sus si comuna Sprancenata - judetul Prahova - orasul Busteni, orasul Baicoi, comuna Dumbrava si comuna Calugareni - judetul Salaj - comuna Fildu de Jos - judetul Sibiu - comuna Marpod - judetul Suceava - comuna Iacobeni si comuna Siminicea - judetul Teleorman - comuna Olteni - judetul Timis - comuna Denta - judetul Tulcea - comuna Beidaud - judetul Vaslui - comuna Fruntiseni - judetul Valcea - comuna Bujoreni - judetul Vrancea - comuna Jaristea.
Constantin Opris din Baia Mare - Ministrul pentru Mediul de Afaceri: Radu Oprea - Ministerul Culturii: George Ivascu - Ministrul Energiei:
Unele dintre aceste proiecte se refera la reabilitarea statiei de tratare a apei pentru Municipiul Bucuresti, reabilitarea si modernizarea serviciilor de apa si canalizare in orasul Baia Mare, reabilitarea si extinderea sistemelor de apa si canalizare in municipiul Drobeta-Turnu Severin.
R., de 16 ani, ambii din Baia Mare, care, profitind de buna credinta a cetatenilor, ofereau spre vinzare, contra unor sume de bani cuprinse intre 10.000 - 50.000 de lei, iconite care cei doi sustineau ca sint sfintite.
Transferuri similare vor fi realizate in termen de 30 de zile si la Bacau (comuna Magura), Botosani, Galati, Baia Mare, Drobeta-Turnu Severin, Tirgu Mures, in judetele Bistrita-Nasaud si Vaslui.
Societatile vizate sunt Remin Baia Mare (1.500), Compania Huilei Petrosani (1.000), Societatea Carbunelui Ploiesti (700), bazinul Olteniei (500), Minvest Deva (1.000), dar si alte societati din minerit.
Ceilalti agenti economici sunt Remin Baia Mare (cu obligatii sterse la plata in valoare de 298,4 miliarde de lei), Minvest Deva (249 miliarde de lei), Societatea Nationala a Carbunelui Ploiesti (227,1 miliarde de lei), Moldomin Moldova Noua (71,9 miliarde de lei), Banat Anina (54,3 miliarde de lei), Minbucovina Vatra Dornei (47,3 miliarde de lei), Cupru Min Abrud (41,3 miliarde de lei), Compania Nationala a Uraniului Bucuresti (40,9 miliarde de lei) si Baita Stei (23,4 miliarde de lei).
De asemenea, oficialul MEC a numit si cateva zone unde vor fi operate inchiderile, cum ar fi Baia-Mare, Deva, Bucovina, cunoscute pentru exploatarea minereurilor neferoase sau aurifere, precum si minele de carbune de la Ploiesti.
Romtelecom organizeaza in aceasta vara o serie de concerte de muzica romaneasca in orasele Arad, Baia Mare, Bacau, Iasi, Bucuresti, Galati si Constanta.
Timisoara, Ramnicu Valcea, Bucuresti, Cluj, Oradea, Baia Mare, Bacau, Iasi si Constanta. In 2006 va fi lansat Logan Break Ca si perspective pentru 2006, Grupul Renault va lansa in octombrie versiunea Logan Break 5/7 locuri.
Pe de alta parte, in timp ce unii se bucura de prime, ortacii care au fost disponibilizati de la Exploatarea Rodna si-au facut o firma de prestari servicii care a castigat deja o licitatie si a semnat un contract cu reprezentantii Companiei Remin Baia Mare.
Din cauza ca principalul cumparator al concentratelor aurifere, Transgold Baia Mare, se afla acum in procedura de falimentare, conducerea Mininvest Deva se teme ca nu are cui vinde cele 2.000 de tone de concentrate.
Punctul final al vizitei lui Codrut Seres in judetul Gorj a fost zona montana Ranca, unde a fost insotit de Marin Condescu, sindicatele conduse de acesta detinand aici cel mai mare hotel.
Astfel, pentru calatorii dus-intors la Baia Mare, Iasi, Oradea, Sibiu, Suceava si Targu Mures, biletul costa 38 de euro, iar pentru Timisoara sau Cluj, 48 de euro.
google-analytics.com